Despre iubirea necondiţionată şi alte lucruri tabu. Sau poate doar neînţelese.

Dacă nu tot timpul, măcar de Dragobete…iubirea necondiţionată rămâne teritoriul Divinului?

     

Importăm iubirea, sub toate formele. Aşa cum am invăţat, cum ne-au educat părinţii, cum am învăţat din propriile experienţe, aşa cum ne-am speriat la un moment dat de o iubire care ni s –a părut ca nu ni se cuvine, în care nu am avut incredere, aşa cum am meritat iubiri pe care nu le-am avut niciodată, dar le-am dorit cu orice preţ, aşa cum am pierdut iubiri, aşa cum am văzut în filme sau am citit în carti, asa cum…s-a vorbit intr- o literatură care nu se va termina niciodata, slavă Domnului. Cu toate astea, mulţi dintre noi nu invătăm nimic.  Asta-I rău. Cu toate astea, iubim. Asta-i bine.

Să importăm iubirea, daca nu de Valentine s day, pentru că vine de la americani şi numai ei “sunt de vină”, măcar de la români, că vorba aceea, e vorba de tradiţie, atât. Doar ATUNCI să iubim. A doua zi putem sa revenim la normal şi la problemele cotidiene care ne mănâncă nu-i aşa , toată VIAŢA.

Da, haideţi de Dragobete să fim “originali”. Să aducem un buchet de flori iubitei sau soţiei şi să imprimăm tricouri cu mesaje draguţe. Să trimitem sms-uri şi să ieşim la cină într-un loc romantic. Doar atunci. Să punem pe facebook cele mai frumoase citate, pentru că e la modă şi vrem ca ceilalţi să ştie că noi iubim. Să zâmbim mai mult şi să sperăm doar atunci într-o lume mai bună. Să devenim pozitivi dintr-o dată, ca prin farmec, ca si  când apeşi pe un buton şi să piară apoi tot, la fel ca cenuşăreasa şi magia ei, la miezul nopţii. Şi apoi s-o căutăm , nu-I aşa, prin tot Regatul…

Eu vă propun ceva: să traim iubirea in esenta si in libertate fata de regulile sociale, create pana la urma de noi.

Ceea ce faceţi de dragobete, de Sf Velăntain, de Crăciun şi de alte sărbători, să încercăm să facem cât mai des posibil. Dar nu de ochii lumii, ci din suflet.de câte ori se poate. Să perpetuăm obiceiurile iubirii consecvent, până la un stil de viaţă De câte ori ne amintim. In cele mai mici gesturi. Faţă de toţi cei cu care venim in contact. Poate n-o să ne reuşeasca mereu, dar o incercare conştientă face mai mult decât a trăi inconştient.

Poate că iubirea necondiţionată este un concept pentru care nu suntem încă pregatiţi, dar eu cred ca Dumnezeu are răbdare şi credinţă în noi. Şi cu cât încercăm mai mult, cu atât il simţim mai aproape. Nu dintr-o data, ci încet, treptat. Pentru că el ne iubeşte la fel, chiar dacă nu merităm. Chiar dacă nu credem. Chiar dacă nu putem mereu. Ne iubeşte stradania, şi eşecul, şi reuşita  Pentru că El poate. Şi ne ceartă şi ne iartă, şi ne cunoaşte, şi  ne mangâie şi ne zguduie, exact ca intr-o relaţie. Important e că se implică.

Şi cum ar fi dacă l-am vedea in orice privire, zâmbet şi mână întinsă?Până la urmă, el prin oameni lucrează.. da, lucreaza şi prin tine. Pentru că şi tu eşti important.

Şi cum ar fi dacă am răspunde la fel?Şi cum ar fi dacă El ar fi printre noi, exact ca în acel cantec “What if God was one of us…”

De ce? Pentru că se poate…:)