Iubirea din spatele usilor inchise

Iubirea ascunsa de ceilalti, de tine si de el…de voi amandoi…iubirea care se teme si inchide usa dupa ce se descopera si se uita intr o oglinda, se uimeste si inchide ochii de atata stralucire.. iubirea care se sperie de ea insasi fiindca nu mai are loc si crede ca n a avut niciodata si ca de nu s ar fi nascut….nu s ar fi nascut nici suferinta… si care arde intens si se stinge ntr o clipa la fel de surprinzator cum a inceput. Despre asta vreau sa vorbesc. Despre iubirea imposibila si totusi atat de posibila…printr un simplu da sau poate nu…iubirea care raneste pentru ca alt drum nu cunoaste si pentru ca nu are raspunsuri concrete ..pentru ca exista intr-un timp aleatoriu, permeabil,..fragil…un timp care se petrece el cu el si numai el stie cand se va sfarsi…o iubire care iti ia totul..si iubirea, si ura, chiar si indiferenta…si intr un final chiar si amintirile…pentru ca toate, absolute toate le cuprinzi in irisul de suflet care nu mai poate clipi de teama ca va plange..iar eu nu mai pot nici macar sa plang…pentru ca nici macar durerea nu mai are radacini…

Oamenii care trec si atingerea sufletelor

Oamenii care trec prin viata mea sunt cei care imi ating sufletul la care eu singura ajung foarte greu si dupa foarte multe drumuri fara inceput si fara de sfarsit.. Ei ma ajuta sa ma cunosc, sa ma oglindesc, sa ma razvratesc, sa ma caut, sa ma pierd si sa ma intreb la capat de zi eu de ce traiesc?Ei sunt intrebarile si raspunsurile, teama si bucuria, inaltul si vidul, esenta si nimicul E ca si cand as respira si as expira o bucata din ei si din mine si in acelasi moment se realizeaya un transfer subtil si sublim de suflet, de simtire. Daca rad si daca plang, daca iubesc si daca sufar daca pleaca si daca vin, o bucatica din ei va ramane intotdeauna cu mine. Si atunci ma intreb eu cine sunt? Sunt o parte din intreg si mii de parti din alte parti? Sunt si eu o parte din ei?Si ei cat sunt din mine?Si eu intreaga unde sunt? Cel mai tare nu ma doare ca poate niciodata n o sa gasesc raspunsuri sau poate n o sa gasesc nici macar intrebarile potrivite..
Ma doare ca multi dintre ei n or sa stie niciodata cat de mult ii iubesc..
Acolo in inima sa strang toate, ca intr-curcubeu care daca ar fi perfect ar cuprinde toate culorile percepute de ochiul uman. Dar ea, inima, fara a fi perfecta, lasa de la ea esenta...

Caderea in vid

Sunt momente in viata, chiar clipe, secunde care par o eternitate pentru ca iti ofera ceva frumos si debusolant: caderea in vid. Caderea in iad, caderea in gol, atunci cand timpul nu mai are putere si sufletul ti-e ghemuit in neant. Cand reperele tale de o viata devin impersonale, nu ti mai apartin si simti ca nu ti mai apartii… Tot ce stiai se disipeaza intr o mare de gesturi interzise, de cuvinte nescrise si de masti sau de euri dezgolite...ravasite...pure.. Cand stai la taifas cu disperarea nimic nu e usor. Cand stai de vorba cu iubirea e cu mult mai greu. Ai vrea sa spui totul si nu poti sa spui nimic pentru ca in loc de cuvinte gasesti o rasuflare grea abia existenta intr-o noapte de ploaie rece in geam.. si sufletul tau pluteste in afara de toate…Ma caut…radacinile imi urla deranjate…si capul mi l tin pe o perna de nori…si intre toate nu e decat golul, nu pot sa rostesc nici da nici nu…nu pot sa vorbesc pentru ca nu mi pot defini reactiile..sa inteleg ca nimic nu conteaza decat iubirea..am inteles demult dar nu POT sa o exprim pentru ca sunt coplesita de taceri care dor, de priviri care acuma mor pe rand dar mai ales de negarea destinului pe care l credeam al meu.…si mor repetat…”intre noi este frig si uitare si vid”

Despre oamenii buni

Sunt momente in viata in care pur si simplu iti vine sa razi si in acelasi timp sa ti fie rusine pentru toate lucrurile de care te -ai plans vreodata. Problemele care ti se pareau odata atat de mari acum par niste purici atat de usor de strivit. Si ti-e rusine. Pt ca esti inconjurat de oameni cu o forta interioara incredibila si cu o iubire infinita care pur si simplu te copleseste. Si te intrebi de unde au atat de multa lumina cand au atat de multa durere in jur?Ei cu ce se hranesc?Ai vrea sa -i iei in brate si sa le iei toata suferinta si sa le spui ca totul o sa fie bine. Dar si tu si ei stiu ca nu -i asa de usor. Pentru ca bolile si problemele de familie grave si cate si mai cate nu trec peste noapte.. Atat de multe trairi te incearca de mila, iubire, de indignare, de suferinta alaturi de ei, dar cel mai mult si mai mult te doare neputinta. Neputinta ta si a lor de a putea schimba lucrurile radical. E ciudat cum tocmai prin ei devenim si noi mai puternici.As vrea sa iau toate lacrimile oamenilor buni si sa le ingrop intr-o mare. O mare de lacrimi in care suferintele sa fie tocate de valuri si aruncate apoi pe o plaja moarta undeva la capatul lumii...Si acolo..alaturi de alte mortaciuni aruncate de apa sa putrezeasca si in trecerea timpului sa se confunde apoi cu nisipul...

Franturi din India sau exercitiu de imaginatie...

Imi transpira si acum palmele si inima incepe sa imi bata mai tare cand ma gandesc la India, la hatisul de sentimente si trairi, de oameni si de locuri, de care - prin voia destinului sau a liberului arbitru (ma framanta mult aceasta dilema a predestinarii lucrurilor)- am avut norocul sa ma izbesc, cu sau fara intentie, timp de 7 luni.

Intr-un peisaj magnific si dezolant, de vis si de cosmar, toate cele 5 simturi patrund prin toata fiinta intr-o lume in care totul este posibil, iar binele si raul sunt complementare intr-un mozaic cat se poate de natural. New Delhi. Un oras intr-o febra continua. Imaginati-va drumul plin de praf, fara treceri de pietoni sau trotuare, cu un trafic mai mare decat cel al altor trei metropole indiene la un loc, cu ricse (sunt acele masinute cu 3 roti), autobuze, masini mari si mici, camile si elefanti, biciclete, motociclete, ocolindu-se doar la o distanta de cativa centimetri sau milimetri, claxonand in continuu, grabindu-se de parca ar veni apocalipsa. Imaginati-va asteptand la stop in ricsa, abordati de cersetori de toate varstele, care, dintr-o saracie si o disperare crunta, te ating si isi lasa amprentele prafuite pe tine. Apoi intr-o caldura de peste 40 de grade te opresti la unul dintre miile de temple hinduse, iti scoti incaltarile, si intr-o admiratie si mirare de nou-nascut iei parte la un spectacol cultural de exceptie, care fiind la el acasa, emana o naturalete greu de descris in orice carte sau articol scris vreodata despre India. Un guru canta la microfon, zeci de oameni se inghesuie sa aduca ofrande zeilor, in timp ce unii se roaga, danseaza si se invart, ajungand intr-o stare de transa in care nu le mai pasa cine e in jur, daca lovesc sau nu pe cineva prin dansul lor.

Imaginati-va o gradina-parc in care veveritele zburda libere printre straturile de flori colorate, prin iarba ingrijita, pe aleile curate si printre mormintele dinastiilor musulmane. Un colt de rai verde in care iti poti trage sufletul si te poti relaxa privind la familiiie de indieni care au iesit cu mic cu mare la un picnic in parc. Langa o astfel de gradina, un hotel de cinci stele sau pur si simplu un cartier luxos, intalnesti o mahala in care mizeria, bacteriile, mustele, saracia, oameni care se nasc si mor de pe o zi pe alta, toate traiesc intr-o simbioza a supravietuirii numai de ei stiuta. Intr-un stat impanzit pur si simplu de mii de ong-uri, sistemul haotic si corupt la toate nivelurile reuseste sa ramana in echilibru intr-un punct mort: fiecare va face ceea ce stie: bogatii vor face bani, iar miile de nefericiti vor cersi, ataca sau muri de foame. Doua universuri tangentiale si nimic mai mult.

Moartea nu reprezinta un dezastru din moment ce te reincarnezi in functie de karma, in om, maimuta, caine sau orice altceva. Exista totusi o solutie pentru a scapa de cercul reincarnarii. Nu multi au auzit si putini au ajuns probabil in Orasul Sfant, sau Orasul Matasii cum mai este numit Varanasi. Nu am rezistat mai mult de 3 zile intr-o nebunie in care calmul, precautia, si rabdarea sunt armele psihologice de care ai nevoie. Acostata din toate partile de omuleti care vor sa iti vanda matase, hasis, marijuana, sa te invite la un masaj sau la magazinul lor de suveniruri, la o plimbare cu barca pe Gange, am fost martora la un colt de lume in care socul cultural isi iese din sine. Stradute in care nu incape decat o persoana devin interesante si umoristice in momentul in care din directia opusa vine o ...vaca. Si atunci trebuie sa vezi cum te strecori cumva printre mizeriile de pe jos, intre zid si vaca, astfel incat sa iti poti continua drumul. Acesta este unicul loc din India, unde indienii isi ard mortii, mai intai le sparg craniul pentru ca sufletul sa poata zbura liber, ii ard si le arunca ramasitele in Gange. Intregul scop al acestui proces este ca spiritul sa ajunga la Nirvana si sa nu se mai reincarneze. Bineinteles, in functie de casta din care fac parte, preturile si locurile in care sunt arsi difera. Cei care ii ard apartin castei celei mai de jos, asa numitii „untouchable”. Copiii, leprosii, femeile gravide nu se ard, se arunca direct in Gange, pentru ca se presupune, de exemplu, ca acel copil din burta mamei nu a cunoscut viata, asa ca trebuie sa se intoarca din nou. Nordul orasului, Sarnath, este un satuc linistit in care poti vizita temple budiste, manastiri japoneze, situri arheologice, precum si locul unde primul Buddha si-a tinut prima predica.

De la extrema socanta a Indiei voi pasi acum prin amintiri si dumneavoastra cu ochii mintii spre locuri mult mai exotice.. Cum ar fi fasia cea mai sudica a continentului, Kerala, locul in care acum un an si jumatate lovise tsunami. Nu as fi crezut pe vremea aceea ca un an mai tarziu, mai exact cu ocazia sarbatorilor de iarna, ma voi scalda in Marea Arabiei. Dupa o calatorie de 56 de ore cu trenul pana la capatul celalalt al continentului am ajuns intr-un loc in care am avut impresia ca ma aflu in paradis, intr-o explozie de verde conturat de cocotieri, plantatii de orez si multitudinea de plante exotice intr-o desavarsire a unei naturi sanatoase; pe canale mari sau mici, plimbarile cu barca ne-au purtat pana in sate unde oamenii simpli traiau mancand peste si band nuca de cocos in lipsa de apa potabila, cocotierii fiind principala sursa de supravietuire, din ei construindu-se barci si case. Nu pot sa uit nici cele doua zile petrecute in secta gurului spiritual Ama, unde am incercat impinsa de o curiozitate un pic sarcastica sa aflu de ce toti acei oameni veniti din toate colturile lumii si-au gasit mai mult sau mai putin fericirea intr-un colt uitat de lume. Departe de griji, intr-o regasire a sinelui inexplicabila, dar nu mai putin fericita, in cautare de raspunsuri, sau dintr-o fuga de o realitate pe care nu stiau sa o infrunte, acesti oameni traiau si o urmau pe aceasta Ama, intr-o credinta oarba, insuflata puternic de acest guru, lider spiritual, sau chiar Dumnezeu asa cum multi o considerau. Viata lor era simpla, se trezeau, mancau, apoi se rugau intr-un templu dedicat ei, multi meditau, practicau yoga, erau acolo pentru vindecarea anumitor boli. Dincolo de aceste lucruri, toti erau liberi intr-un univers limitat,. Si asteptau cu sufletul la gura imbratisarea calduroasa a ei, datatoare de energie, dragoste si vindecare.

Ati putea spune ca am lasat ce e mai bun la sfarsit: Taj Mahal. Nu vreau sa spun cuvinte mari fara sa simt, intrucat nu acesta a fost punctul culminant al calatoriei mele. Un lucru e cert: Daca ajungeti in India, treceti si pe la Taj Mahal. O sa platiti circa 20 de dolari ca sa intrati, adica de 20 de ori mai mult decat un indian, dar merita. Inainte de a-l vizita, faceti o plimbare in spatele Tajului, peste raul Yamuna. Daca este apusul soarelui, este si mai bine, va puteti cufunda intr-o contemplare linistita si meditativa, si chiar puteti face o plimbare cu camila. Apoi luati-va ragaz o zi pentru a aprofunda aceasta piesa monumentala de arhitectura, pentru a va plimba pe aleile din fata lui si pentru a observa cum culoarea marmurii se schimba in functie de momentele zilei, de lumina soarelui.

Printre randurile de mai sus as mai scrie inca o mie. Din dorinta de a impartasi atat cat cuvintele si amintirile imi permit sa descriu o particica din ce am vazut si am simtit. India nu este pentru oricine si este o experienta care nu trebuie citita, trebuie traita. Mai mult decat un obiectiv turistic este o cunoastere de sine. O recomand celor care au curajul sa se descopere mai mult, pentru cei in cautare de aventura si imprevizibil, pentru cei care cauta locuri care nu sunt intocmai pe harta...pentru cei care viseaza in culori.

Sa ne dorim dimineti senine

Iubesc diminetile senine spre deosebire de cele ca cea de astazi cand m am simtit foarte low battery. Si bineinteles ca acest lucru se transmite si se emana prin tori porii. Nu inteleg de ce cei din jur ne eticheteaza ca avand permanent o anumita stare de spirit si atunci cand dintr-un motiv anume, sau pur si simplu fara motiv te simti altfel repede se presupune ca ai patit ceva. ma rog probabil ca ar trebui sa le multumim pentru grija pe care ne o poarta. Dar cel mai bun remediu in astfel de momente este sa i lasi in pace. Asa ca un sfat de la mine pt tine: daca ai vreun coleg ursuz care de obicei nu e ursuz, ci voios, haios, sau oricum in parametri normali, e mai bine sa l lasi in lumea lui. O sa-si revina. Nu inseamna ca are ceva cu tine sau cu cei din jur, chiar daca asa pare. Si un sfat pentru cei ursuzi ca mine azi "get over it" nu te mai complace in starea asta. hai ca nu mai pot scrie, mi a dat sefa de inregistrat niste hartii. La cat mai multe dimineti senine!

Elogiu amintirii

Există un loc în fiecare dintre noi, în inimile mai mari sau mai mici pe care le posedăm, le dezvoltăm, le înnegrim, le însorim, le mărunţim, apoi le întregim cu lucruri mărunte, ca într-un puzzle care nu-ţi dă pace, există un loc în care ne reîntoarcem mereu, cu conştiinciozitate. E acolo în străfundul sufletului un spaţiu nemuritor. Care renaşte şi care ne ajută în momente grele. Şi care, mai presus de toate, ne ajută să zâmbim prosteşte făcându-i pe cei din jur să ne spună "Ce ai draga, râzi de ce-ţi aduci aminte?" Şi atunci te trezeşti din visare şi cu un alt zâmbet, de data aceasta mai formal şi nu chiar atât de rupt de realitate precum primul, răspunzi că da. Pentru că tocmai atunci s-a produs un moment sublim de reîntoarcere la ceva ce ai considerat a fi unic în Timp, căruia, acum nostalgic, îi recunoşti nepăsarea şi superioritatea şi tot lui, timpului, îi mulţumeşti pentru clipele odată atât de prezente devenite acum amintiri din ce în ce mai dulci. Şi aşa cum poate mulţi dintre voi apreciază un pahar de vin vechi, sau un tablou de secole, pe măsura ce trece timpul îţi apreciezi amintirile într-un mod inedit, mai ales cele care-ţi amintesc de fericire. Pentru că nu degeaba spunea cineva că niciodată nu ştim când suntem fericiţi, noi doar ne amintim...Iată valoarea amintirii, un spaţiu dintre, o imagine a simţirii. Şi când îţi apare în ochii minţii te uiţi la ea, o savurezi ca şi când te-ai afla într-un muzeu de antichităţi cu obiecte de artă, cu unicate...