- Buna dimineaţa pişcoţica mea cafenie. Abia asteptam să faci ochi. N-am inchis o geană toată noaptea. Astazi este o zi specială. Ce-ar dori iubiţica mea in forma de crenwurst la micul dejun?
- Bălosule, te-am rugat sa nu mai imi spui “sălamior la metru”, “crenwurst cu ochi” sau “chifteluţă alungită”….doar pentru ca sunt un câine de rasă mică asta nu-ţi dă dreptul să mă transformi in mezeluri. Puţin respect te rog. In fond sunt o şoricară veritabilă, mica si lungă, asa cum trebuie sa fie un soricar.
- Hai, nu te enerva sufleţel, te tachinez doar, stii bine.
- Hmm, mai bine te-ai duce sa vezi daca s-a trezit Ioana si-ai aduce niste lapte, ca tot te lăudai cu micul dejun.
- M-am trezit, m-am trezit, micutii mei, se auzi vocea Ioanei de pe coridor, cum as putea sa dorm in galagia asta? Cateodata parca mi-as dori sa nu inteleg tot ce spuneti voi si toate celelalte animale, jivine, insecte de pe Pamantul asta ca prea sunteti gălăgioase.
- Adica, ce vrei sa spui Ioana?...Soricara Piţi incepu sa scânceasca si sa se stearga cu lăbuţele la ochi. Ce vrei sa spui, ca era mai bine acum cateva mii de ani, cand fiecare animal vorbea pe limba lui, si oamenii la fel si…si.. de fiecare data cand…cand…am citit eu intr-o carte…când ne durea ceva sau cand ne bucuram pt stăpânii noştri nu puteam decât sa latram sau sa scâncim…
- Gata Piţi, gata, Bălosu incercă s-o linisteasca luând-o cu laba lui mare de după gât. Ioana n-a vrut să ne jigneasca, spuse Balosu in soapta, e o zi importanta pentru ea, atâta tot. Si tu nu mai fi asa de supărăcioasă.
- Iarta-ma Piti. Sunt sigura ca poti sa simti si tu ceea ce simt eu. Nu imi pot imagina cum am putea să trăim fara aceasta capacitate comună tuturor, fără empatia aceasta nemarginită cu care suntem inzestraţi din nastere. Datorită ei, acum nu mai presupunem, nu ne mai inchipuim, ci ŞTIM si SIMŢIM exact ceea ce simte si celalalt. Trebuie doar să vrei si se intampla. În felul ăsta, stim mult mai bine cand producem suferinţă sau bucurie in jurul nostru.
- Mai Ioana, tu credeai ca noi am uitat? La Multi Aaaani!!! Cei doi caţei se năpustiră asupra Ioanei s-o pupe si să-i ofere cadoul pe care il pregatisera cu atata drag.
- Ce-o fi nebunilor, ce mi-ati luat? Ioana despachetă cu nerabdare pachetul albastru cu fundă multicoloră. Inăuntru, la fel de multicolor era un pulovar de lâna.
- Nu stiu cât de mult iţi place, dar acum poti să-i spui bunicii că stii ce s-a intamplat cu lâna pe care n-o mai găsea. Piţi a luat-o si ţi-a facut pulovarul asta din partea noastra, spuse Bălosu rânjind cu gura până la urechi.
- E grozav…va multumesc mult…imi place.
- Ce e Ioana, ce s-a intamplat? De ce esti tristă intr-o zi ca asta? Ah, ne doare, incetează…
- Imi pare rau, stiti ca azi e o zi importanta… a vieţii mele.
- Da, e ziua ta, implinesti 18 ani…
- Da..dar mai e ceva, voi nu aveti cum sa stiti, sunteti prea mici… E Ziua Vizitei.
- Ziua Vizitei? Asta ce mai e?Confuzi, cei doi se apropiară de Ioana.
- Stati jos, o sa incerc sa va explic totul…
Pitţ, impinsă de la spate reusi sa se urce in patul imens al Ioanei, in mijlocul căruia statea o fată pe cat de simpatica, pe atat de chinuită de ganduri. In ziua aceea totul avea sa capete sens, daca ea si-ar fi dorit acel lucru. Anii trecuseră mult prea repede. In aceasta zi, poate cea mai importanta zi a vietii unui om, ea nu se simtea pregatita pentru o astfel de decizie. Si-ar fi dorit ca altcineva sa ia aceasta hotarare in locul ei. Din pacate, acest lucru era cu neputinţă.
- Astazi este ziua in care voi decide cum sa-mi traiesc VIATA. Astazi voi ALEGE. Nu stiu cat de multe stiti despre Timpurile Vechi. Inainte de Ziua Judecatii, pamantul ajunsese cum nu se poate de ingrozitor si terifiant. Razboaie, cataclisme, boli, crime, violuri, oameni obsedaţi de putere si bani, lucruri care pentru cei mai multi dintre ei reprezentau adevăratele valori si scopuri in viaţa. Iubirea nu mai era iubire, era o forma de comuniune superficiala cu celalalt, de obicei temporara. Sensul vietii se pierduse, nu mai era căutat, si pana si cei care credeau ca il stiu se rataceau de cele mai multe ori, atraşi de ispitele vietii sau doborati de greutatile ei. Nimeni nu mai avea nici un reper, totul devenise un haos. Trebuia sa se termine.
- Oau, n-am stiut ca era asa de rău, zise Piţi rozându-si pierdută o labuţă.
- Siiit..taci măi, nu intrerupe fata, asta-i lecţie de istorie...
- Daa? Atunci de ce nu-ti iei notite?
- Cand ai sa te maturizezi potaie caraghioasă? Spuse Bălosu, pe un ton superior.
- Ma, vreti sa va spun mai departe?
- Scuze…rostiră ei in cor putin rusinati.
- O data cu Ziua Judecatii lucrurile s-au schimbat pentru sufletele salvate. Dupa cum stiti si voi foarte bine nu mai trebuie sa invaţăm limbi străine. Avem capacitatea de a intelege si de a vorbi toate limbile Pamantului, precum si de a ne intelege cu mamiferele. Asta nu e ceva nou pentru voi. Ceea ce nu stiti e ca la implinirea a 18 ani, fiecare om e vizitat de Ingerul lui Păzitor. Acesta ii poate oferi revelaţia sensului vietii. Fiecare venim pe Pământ cu o misiune care ne este dezvaluită in aceasta zi. Numai că putem ALEGE. Putem alege sa incercam s-o ducem la indeplinire sau nu. Daca alegi sa-ti urmezi misiunea data de Divinitate si sa-ti porti astfel crucea atat cat poti tu de bine ti se ofera alte daruri: iti vei gasi cu siguranta Sufletul Pereche pentru ca nimeni nu este lasat fara IUBIRE in incercarea de a –şi duce misiunea pana la capăt.
- Dar cum stii ca ti-ai gasit Sufletul Pereche? Intreba Bălosu sprijinindu-si capul pletos pe labele din faţă.
- Tocmai urma sa spun ca un alt dar e acela al comunicării telepatice între cei dragi. In momentul in care doua suflete pereche s-au găsit, ei stiu, si simt amandoi. Se spune ca e ceva magic…
- Dar cum se face totusi… că si acum sunt multi oameni singuri..?
- Pi'i, draga mea, e vorba de cealalta cale. Daca misiunea li se pare grea, sau eu stiu din ce alte motive, oamenii renunta si pot alege sa-si traiasca viata numai dupa liberul arbitru. Il au pe Dumnezeu alaturi, au credinta dar sunt aceiasi oameni obisnuiti de acum cateva mii de ani. Sansele ca ei sa-si intalneasca Sufletul pereche sunt foarte mici. Daca alegi calea aceasta, a doua zi uiti, nu mai stii care ar fi fost misiunea ta aici, astfel incat iti traiesti viata asa cum crezi.
- Bine, si care este scopul?
- Scopul este sa ajungi la evolutia spirituala care iti va aduce viata vesnica. Sansele sunt mai mari desigur pentru cei care aleg in mod constient sa-si urmeze destinul.
- Bine, si ce poate fi asa de greu? Intreba Piti cu naivitatea unui şoricar de 2 ani. Alegi sa-ti urmezi destinul si castigi viata vesnica.
- Alegerea misiunii nu e in sine un bilet sigur catre fericirea vesnica. Atata timp cat suntem oameni, nu suntem lipsiti de pacate, indiferent de calea pe care am alege-o. Doar ca cei care-si aleg misiunea sunt vizitati din cand in cand de ingerul lor care le face o evaluare, ii atentioneaza asupra greselilor si ii indeamna sa si le indrepte. Nu e intotdeauna usor sa recunosti ca ai gresit, si mai ales, nu e usor sa-ti rascumperi pacatele sau sa-ti schimbi stilul de viata complet. Aici de fapt sunt marile incercari. E o lupta continuă. Important e sa nu renunţi. Chiar daca nu reusesti sa-ti indeplinesti misiunea, efortul poate conta mai mult decat rezultatul. In schimb, daca pe parcursul vietii alegi sa renunti..atunci e mai greu…pentru ca vei fi afectat deja mai multe vieti, vieti care poate contau pe tine si pe ceea ce urma sa faci, vieti pe care le-ai fi ajutat la randul lor sa evolueze, care depindeau de tine si tu de ele, de fapt suntem aici sa invatam impreuna
-Si ceilalti?
- Ceilalti au si ei sansele lor. Nu au capacitate telepatice, nu au parte de evaluari, dar in schimb isi pot castiga locul acolo sus prin cat mai multe fapte bune savarsite de ei. Problema e ca si acum multi dau de gustul banului si uită…sau isi supraestimează faptele.
- Cum se face că desi sunt multi inca dintre cei care nu-si aleg destinul, traim intr-o lume mai buna decat inainte?
- Darul cel mai mare oferit omenirii cred ca a fost această capacitate empatică mult mai mare decat inainte. Ea impiedică spre exemplu un criminal sa duca pana la capat fapta, intrucat acesta simte durerea, teroarea provocata victimei si se opreste. Astfel, rareori auzi de astfel de nenorociri astăzi.
- Putem sa stam si noi cand vine ingerul?
- Piti, poti sa stai, numai ca singura care-l va vedea si auzi voi fie eu. Nimeni nu poate vedea ingerii celorlalti. Este o relatie unica. Plus ca nu stiu cand vine si cum vine. Nu stiu de ce, dar nimeni nu prea da multe detalii despre aceasta intalnire cand ii intrebi.
- Stai linistita Ioana, noi o sa ne ducem sa ne vedem de ale noastre. Hai Piti, sa mergem, spuse Balosu. Ioana, daca ai nevoie de noi, suntem in sufragerie, gustam putin din bunatati inainte sa vina musafirii…orice decizie ai lua suntem alaturi de tine.
Peste 1 an si jumatate:
- Ti-am zis ca ar fi trebuit s-o asteptam pe Ioana la gara. Uită-te cum tuna si fulgera. Tu nu si nu, ca vine cu nu stiu ce baiat Daniel, eu n-am auzit-o niciodata vorbind de el, si acuma uite intarzie.
- Piţi stai odata locului ca m-ai ametit, nu te mai agita ca un crenwurst in apa de fiert… o sa vina din clipa in clipa.
- Piti, Bălosu, unde sunteetţ?
- Ioanaaaa! Ce bine ce bine, ne -a fost asa dor de tine, 3 luni ni s-au parut ca 3 ani…
- Vreau sa cunoasteti pe cineva…El e Daniel...
-Buna Daniel, eu sunt Piti, el e Balosu, voi cum v-aţi intalnit?
- Noi? Noi ne-am cunoscut dintotdeauna…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu