Franturi din India sau exercitiu de imaginatie...

Imi transpira si acum palmele si inima incepe sa imi bata mai tare cand ma gandesc la India, la hatisul de sentimente si trairi, de oameni si de locuri, de care - prin voia destinului sau a liberului arbitru (ma framanta mult aceasta dilema a predestinarii lucrurilor)- am avut norocul sa ma izbesc, cu sau fara intentie, timp de 7 luni.

Intr-un peisaj magnific si dezolant, de vis si de cosmar, toate cele 5 simturi patrund prin toata fiinta intr-o lume in care totul este posibil, iar binele si raul sunt complementare intr-un mozaic cat se poate de natural. New Delhi. Un oras intr-o febra continua. Imaginati-va

drumul plin de praf, fara treceri de pietoni sau trotuare, cu un trafic mai mare decat cel al altor trei metropole indiene la un loc, cu ricse (sunt acele masinute cu 3 roti), autobuze, masini mari si mici, camile si elefanti, biciclete, motociclete, ocolindu-se doar la o distanta de cativa centimetri sau milimetri, claxonand in continuu, grabindu-se de parca ar veni apocalipsa. Imaginati-va asteptand la stop in ricsa, abordati de cersetori de toate varstele, care, dintr-o saracie si o disperare crunta, te ating si isi lasa amprentele prafuite pe tine. Apoi intr-o caldura de peste 40 de grade te opresti la unul dintre miile de temple hinduse, iti scoti incaltarile, si intr-o admiratie si mirare de nou-nascut iei parte la un spectacol cultural de exceptie, care fiind la el acasa, emana o naturalete greu de descris in orice carte sau articol scris vreodata despre India. Un guru canta la microfon, zeci de oameni se inghesuie sa aduca ofrande zeilor, in timp ce unii se roaga, danseaza si se invart, ajungand intr-o stare de transa in care nu le mai pasa cine e in jur, daca lovesc sau nu pe cineva prin dansul lor.

Imaginati-va o gradina-parc in care veveritele zburda libere printre straturile de flori colorate, prin iarba ingrijita, pe aleile curate si printre mormintele dinastiilor musulmane. Un colt de rai verde in care iti poti trage sufletul si te poti relaxa privind la familiiie de indieni care au iesit cu mic cu mare la un picnic in parc. Langa o astfel de gradina, un hotel de cinci stele sau pur si simplu un cartier luxos, intalnesti o mahala in care mizeria, bacteriile, mustele, saracia, oameni care se nasc si mor de pe o zi pe alta, toate traiesc intr-o simbioza a supravietuirii numai de ei stiuta. Intr-un stat impanzit pur si simplu de mii de ong-uri, sistemul haotic si corupt la toate nivelurile reuseste sa ramana in echilibru intr-un punct mort: fiecare va face ceea ce stie: bogatii vor face bani, iar miile de nefericiti vor cersi, ataca sau muri de foame. Doua universuri tangentiale si nimic mai mult.

Moartea nu reprezinta un dezastru din moment ce te reincarnezi in functie de karma, in om, maimuta, caine sau orice altceva. Exista totusi o solutie pentru a scapa de cercul reincarnarii. Nu multi au auzit si putini au ajuns probabil in Orasul Sfant, sau Orasul Matasii cum mai este numit Varanasi. Nu am rezistat mai mult de 3 zile intr-o nebunie in care calmul, precautia, si rabdarea sunt armele psihologice de care ai nevoie. Acostata din toate partile de omuleti care vor sa iti vanda matase, hasis, marijuana, sa te invite la un masaj sau la magazinul lor de suveniruri, la o plimbare cu barca pe Gange, am fost martora la un colt de lume in care socul cultural isi iese din sine. Stradute in care nu incape decat o persoana devin interesante si umoristice in momentul in care din directia opusa vine o ...vaca. Si atunci trebuie sa vezi cum te strecori cumva printre mizeriile de pe jos, intre zid si vaca, astfel incat sa iti poti continua drumul. Acesta este unicul loc din India, unde indienii isi ard mortii, mai intai le sparg craniul pentru ca sufletul sa poata zbura liber, ii ard si le arunca ramasitele in Gange. Intregul scop al acestui proces este ca spiritul sa ajunga la Nirvana si sa nu se mai reincarneze. Bineinteles, in functie de casta din care fac parte, preturile si locurile in care sunt arsi difera. Cei care ii ard apartin castei celei mai de jos, asa numitii „untouchable”. Copiii, leprosii, femeile gravide nu se ard, se arunca direct in Gange, pentru ca se presupune, de exemplu, ca acel copil din burta mamei nu a cunoscut viata, asa ca trebuie sa se intoarca din nou. Nordul orasului, Sarnath, este un satuc linistit in care poti vizita temple budiste, manastiri japoneze, situri arheologice, precum si locul unde primul Buddha si-a tinut prima predica.

De la extrema socanta a Indiei voi pasi acum prin amintiri si dumneavoastra cu ochii mintii spre locuri mult mai exotice.. Cum ar fi fasia cea mai sudica a continentului, Kerala, locul in care acum un an si jumatate lovise tsunami. Nu as fi crezut pe vremea aceea ca un an mai tarziu, mai exact cu ocazia sarbatorilor de iarna, ma voi scalda in Marea Arabiei. Dupa o calatorie de 56 de ore cu trenul pana la capatul celalalt al continentului am ajuns intr-un loc in care am avut impresia ca ma aflu in paradis, intr-o explozie de verde conturat de cocotieri, plantatii de orez si multitudinea de plante exotice intr-o desavarsire a unei naturi sanatoase; pe canale mari sau mici, plimbarile cu barca ne-au purtat pana in sate unde oamenii simpli traiau mancand peste si band nuca de cocos in lipsa de apa potabila, cocotierii fiind principala sursa de supravietuire, din ei construindu-se barci si case. Nu pot sa uit nici cele doua zile petrecute in secta gurului spiritual Ama, unde am incercat impinsa de o curiozitate un pic sarcastica sa aflu de ce toti acei oameni veniti din toate colturile lumii si-au gasit mai mult sau mai putin fericirea intr-un colt uitat de lume. Departe de griji, intr-o regasire a sinelui inexplicabila, dar nu mai putin fericita, in cautare de raspunsuri, sau dintr-o fuga de o realitate pe care nu stiau sa o infrunte, acesti oameni traiau si o urmau pe aceasta Ama, intr-o credinta oarba, insuflata puternic de acest guru, lider spiritual, sau chiar Dumnezeu asa cum multi o considerau. Viata lor era simpla, se trezeau, mancau, apoi se rugau intr-un templu dedicat ei, multi meditau, practicau yoga, erau acolo pentru vindecarea anumitor boli. Dincolo de aceste lucruri, toti erau liberi intr-un univers limitat,. Si asteptau cu sufletul la gura imbratisarea calduroasa a ei, datatoare de energie, dragoste si vindecare.

Ati putea spune ca am lasat ce e mai bun la sfarsit: Taj Mahal. Nu vreau sa spun cuvinte mari fara sa simt, intrucat nu acesta a fost punctul culminant al calatoriei mele. Un lucru e cert: Daca ajungeti in India, treceti si pe la Taj Mahal. O sa platiti circa 20 de dolari ca sa intrati, adica de 20 de ori mai mult decat un indian, dar merita. Inainte de a-l vizita, faceti o plimbare in spatele Tajului, peste raul Yamuna. Daca este apusul soarelui, este si mai bine, va puteti cufunda intr-o contemplare linistita si meditativa, si chiar puteti face o plimbare cu camila. Apoi luati-va ragaz o zi pentru a aprofunda aceasta piesa monumentala de arhitectura, pentru a va plimba pe aleile din fata lui si pentru a observa cum culoarea marmurii se schimba in functie de momentele zilei, de lumina soarelui.

Printre randurile de mai sus as mai scrie inca o mie. Din dorinta de a impartasi atat cat cuvintele si amintirile imi permit sa descriu o particica din ce am vazut si am simtit. India nu este pentru oricine si este o experienta care nu trebuie citita, trebuie traita. Mai mult decat un obiectiv turistic este o cunoastere de sine. O recomand celor care au curajul sa se descopere mai mult, pentru cei in cautare de aventura si imprevizibil, pentru cei care cauta locuri care nu sunt intocmai pe harta...pentru cei care viseaza in culori.