Sunt momente in viata, chiar clipe, secunde care par o eternitate pentru ca iti ofera ceva frumos si debusolant: caderea in vid. Caderea in iad, caderea in gol, atunci cand timpul nu mai are putere si sufletul ti-e ghemuit in neant. Cand reperele tale de o viata devin impersonale, nu ti mai apartin si simti ca nu ti mai apartii… Tot ce stiai se disipeaza intr o mare de gesturi interzise, de cuvinte nescrise si de masti sau de euri dezgolite...ravasite...pure.. Cand stai la taifas cu disperarea nimic nu e usor. Cand stai de vorba cu iubirea e cu mult mai greu. Ai vrea sa spui totul si nu poti sa spui nimic pentru ca in loc de cuvinte gasesti o rasuflare grea abia existenta intr-o noapte de ploaie rece in geam.. si sufletul tau pluteste in afara de toate…Ma caut…radacinile imi urla deranjate…si capul mi l tin pe o perna de nori…si intre toate nu e decat golul, nu pot sa rostesc nici da nici nu…nu pot sa vorbesc pentru ca nu mi pot defini reactiile..sa inteleg ca nimic nu conteaza decat iubirea..am inteles demult dar nu POT sa o exprim pentru ca sunt coplesita de taceri care dor, de priviri care acuma mor pe rand dar mai ales de negarea destinului pe care l credeam al meu.…si mor repetat…”intre noi este frig si uitare si vid”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu