Oamenii care trec si atingerea sufletelor

Oamenii care trec prin viata mea sunt cei care imi ating sufletul la care eu singura ajung foarte greu si dupa foarte multe drumuri fara inceput si fara de sfarsit.. Ei ma ajuta sa ma cunosc, sa ma oglindesc, sa ma razvratesc, sa ma caut, sa ma pierd si sa ma intreb la capat de zi eu de ce traiesc?Ei sunt intrebarile si raspunsurile, teama si bucuria, inaltul si vidul, esenta si nimicul E ca si cand as respira si as expira o bucata din ei si din mine si in acelasi moment se realizeaya un transfer subtil si sublim de suflet, de simtire. Daca rad si daca plang, daca iubesc si daca sufar daca pleaca si daca vin, o bucatica din ei va ramane intotdeauna cu mine. Si atunci ma intreb eu cine sunt? Sunt o parte din intreg si mii de parti din alte parti? Sunt si eu o parte din ei?Si ei cat sunt din mine?Si eu intreaga unde sunt? Cel mai tare nu ma doare ca poate niciodata n o sa gasesc raspunsuri sau poate n o sa gasesc nici macar intrebarile potrivite..
Ma doare ca multi dintre ei n or sa stie niciodata cat de mult ii iubesc..

Acolo in inima sa strang toate, ca intr-curcubeu care daca ar fi perfect ar cuprinde toate culorile percepute de ochiul uman. Dar ea, inima, fara a fi perfecta, lasa de la ea esenta...

Caderea in vid

Sunt momente in viata, chiar clipe, secunde care par o eternitate pentru ca iti ofera ceva frumos si debusolant: caderea in vid. Caderea in iad, caderea in gol, atunci cand timpul nu mai are putere si sufletul ti-e ghemuit in neant. Cand reperele tale de o viata devin impersonale, nu ti mai apartin si simti ca nu ti mai apartii… Tot ce stiai se disipeaza intr o mare de gesturi interzise, de cuvinte nescrise si de masti sau de euri dezgolite...ravasite...pure.. Cand stai la taifas cu disperarea nimic nu e usor. Cand stai de vorba cu iubirea e cu mult mai greu. Ai vrea sa spui totul si nu poti sa spui nimic pentru ca in loc de cuvinte gasesti o rasuflare grea abia existenta intr-o noapte de ploaie rece in geam.. si sufletul tau pluteste in afara de toate…Ma caut…radacinile imi urla deranjate…si capul mi l tin pe o perna de nori…si intre toate nu e decat golul, nu pot sa rostesc nici da nici nu…nu pot sa vorbesc pentru ca nu mi pot defini reactiile..sa inteleg ca nimic nu conteaza decat iubirea..am inteles demult dar nu POT sa o exprim pentru ca sunt coplesita de taceri care dor, de priviri care acuma mor pe rand dar mai ales de negarea destinului pe care l credeam al meu.…si mor repetat…”intre noi este frig si uitare si vid”